Gândul de dimineaţă

14 septembrie

„Dacă voi zice: „Cel puţin întunerecul mă va acoperi, şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!” Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina.” – Psalmul 139:11-12

În povestea nocturnă ce se desfăşoară într-o grădină după căderea serii, personajele sunt florile teribil de înmiresmate care se deschid în întuneric – ca iasomia, tuberoza, gardenia; fluturi din specia Actias luna cu aripile gălbui şi scarabei irizaţi ca opalul. Luna, care iluminează această scenă, îşi împrumută lumina de la Soare. O grădină nocturnă invită la reflecţie.

Culoarea este în general irelevantă într-o grădină nocturnă. Din cauza felului în care vede ochiul, chiar şi cele mai incendiare nuanţe de roşu şi portocaliu se transformă într-un tablou monocrom de argintiu şi griuri sub luna în descreştere.

Ştiinţa, deşi atât de informativă, poate fi foarte rudimentară. Parfumul florilor în timpul nopţii nu este altceva decât un şiretlic. „Grădinile înflorite noaptea sunt mai înmiresmate decât grădinile înflorite ziua deoarece majoritatea polenizatorilor nocturni au vedere slabă, astfel că trebuie să se bazeze pe simţul olfactiv pentru a găsi florile” – spune John Kress, custode al secţiei de botanică de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală al Institutului Smithsonian.

Polenizatorii diurni, precum fluturii, păsările şi albinele, se bazează pe semnale vizuale transmise de culorile aprinse; lucrătorii din schimbul de noapte, precum gândacii şi moliile, depind de parfum, de luminescenţa petalelor albe sau – ca în cazul ecolocaţiei liliecilor – de contururile vagi ale formei.

Luna iartă imperfecţiunea dezgolită de soare. Floarea roasă de omizi, frunza deshidratată, creanga putrezită sunt înghiţite de umbre, lăsând doar iluzia perfecţiunii, argintată de lumina stelelor, aurită de lumina lunii.

National Geographic

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS