Gândul de dimineaţă

19 septembrie

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia” – Isaia 61:1

Autoarea „Colibei unchiului Tom”, scriitoarea Harriet Beecher Stowe, era o necunoscută înainte de apariţia cărţii. Fiică de preot, s-a născut în anul 1811 în statul Connecticut. Familia sa s-a mutat în Cincinnati, Ohio, unde tatăl ei a înfiinţat un seminar teologic. La 25 de ani se căsătoreşte cu un profesor al seminarului pe nume Stowe. În acea vreme izbucneau multe revolte şi se derulau numeroase campanii împotriva sclaviei. A început să fie preocupată de acest subiect şi s-a decis să scrie o carte pe această temă.

În 1839 soţul ei a angajat o servitoare de culoare. Câteva luni mai târziu, fostul stăpân al servitoarei a venit să întrebe de ea. Domnul Stowe i-a pregătit acesteia o ascunzătoare secretă într-un loc sigur, unde a fost nevoită să rămână peste zece ani. În 1850, odată cu adoptarea legii sclavilor fugari s-a înnăsprit şi viaţa acestora. Legea promulgată a înfuriat-o pe doamna Stowe. Într-o duminică, în timp ce se afla la biserică i-a venit în minte scena finală cu care avea să încheie povestea unchiului Tom. La început, a publicat-o sub formă de fascicule săptămânale într-o revistă, dar în cele din urmă nu s-a
mai putut opri din scris. După publicarea cărţii a devenit o adevărată celebritate literară. Adesea spunea că Dumnezeu a scris cartea, ea fiind doar o umilă unealtă.

În 1862, în perioada Războiului Civil, s-a întâlnit cu Lincoln care ar fi exclamat: „Deci, aceasta este micuţa doamnă care a declanşat un război uriaş”. Într-adevăr, efectele produse de publicarea cărţii au fost atât de semnificative, încât se poate spune că nu a existat niciun alt scriitor în istoria literaturii care să aibă o influenţă atât de mare asupra societăţii americane.

Pune „Coliba unchiului Tom” pe lista cărților ce trebuie musai citite.

Abraham Lincoln, 100 de personalităţi. Oameni care au schimbat destinul lumii

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS