Gândul de dimineaţă

18 iunie

„Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune». Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” – Matei 21:13

Manea Vonica, unul dintre oierii din zonă, a licitat pentru un loc în strana bisericii până la 200.000 de lei, adică aproximativ 44.000 euro. Banii au fost achitaţi parohiei, iar soţia celebrului cioban poate asista acum liniştită la slujbele preotului Ioan Răduleţ. „Mă simt jenat că se plătesc atât de mulţi bani pentru o strană. Nu este creştineşte, dar nu am ce face, e licitaţie şi poienarii aruncă cu bani”, s-a plâns părintele Răduleţ. Cu toate că plătesc bani frumoşi pentru strane, sunt oameni care nu dau pe la biserică. „S-au mai plătit şi 80.000 de lei, dar suma aceasta este foarte mare”, a adăugat preotul, care susţine că până acum s-ar fi strâns peste 170.000 lei din licitarea locurilor în strană. Mai mult, supărat că banii nu sunt administraţi de el, ci de consilieri, prelatul ar vrea ca de anul viitor să se ocupe el însuşi de acest proces.

Mica avere din vistieria bisericii a atras şi teama consilierilor, care au depus toţi banii la CEC. „Suntem 21 de consilieri şi noi gestionăm banii pentru biserică. Nu le convine deloc popilor, însă noi credem că aşa e mai bine”, afirmă Ioan Muntean, unul dintre consilieri. Cu banii strânşi, aceştia au decis să facă îmbunătăţiri în lăcaşul de cult pentru a oferi mai mult confort celor care plătesc o căciulă de bani pentru a asculta slujba. „Am cumpărat cele mai bune materiale, am adus meşteri şi am făcut încălzire prin pardoseală. Deasupra, marmură de calitate şi o centrală electrică”, se laudă un alt consilier, Ioan Dobrotă.

Libertatea

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS