Gândul de dimineaţă

7 noiembrie

„Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale şi nu mi se clatină picioarele.” – Psalmul 17:5

Caracterul este o invincibilă forţă lăuntrică. Bernard de Palisy a fost olarul care a redescoperit secretul egiptenilor de a pune un strat de smalţ pe oalele de pământ. El a fost un simplu olar deci, dar, datorită smalţului, a ajuns celebru, iar renumele său i-a atras prietenia regelui Henric al III-lea al Franţei.

Acest Palisy era însa creştin „hughenot” (reformat). Regele l-a ocrotit pentru un timp de prigoana Inchiziţiei. După o vreme însă, cu toată mila regală, Henry i-a spus că se vede forţat de împrejurări să-l dea pe mâna persecutorilor lui.

Iată cum i-a răspuns Palisy: „Sire, adeseori mi-ai spus că ţi-este milă de mine. Astăzi trebuie să-ţi spun că mie mi-e milă de Alteţea voastră. Un rege ca tine a trebuit să spună că este forţat. Astfel de cuvinte nu sunt potrivite pentru gura unui rege şi eu îţi spun, în cuvinte regeşti, că nici dinastia Guise, nici tot poporul tău, nici tu însuţi nu vei fi în stare să forţezi pe un biet olar să-şi plece genunchiul în faţa statuilor tale de sfinţi.”

Caracterul lui Palisy nu a putut fi înfrânt. El a murit moarte de martir.

Formarea caracterului – Petru Popovici

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS