Gândul de dimineaţă

31 mai

 „Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” – Galateni 6:7

De vină pentru apariția majorității cazurilor de cancer ar fi factorii extrinseci, care țin de stilul de viață personal sau de mediu, potrivit unei metaanalize realizate de cercetătorii de la Universitatea Stony Brook, care arată că apariţia temutei boli nu este doar „un ghinion”. Doar 10 până la 30% din cancere sunt produse de factori intrinseci, care țin de modul în care funcționează corpul, sau de mutațiile genetice, arată concluziile studiului. În schimb, 70 până la 90% din cazurile de cancer sunt cauzate de obiceiuri nesănătoase de viață, ce pot fi controlate (de la fumat şi consum de alcool, până la expunerea nocivă la razele ultraviolete), şi de factori care țin de mediul înconjurător (precum poluarea din aer).

Ideea studiului a pornit de la o altă cercetare, apărută în jurnalul Science, în ianuarie 2015, care sugera că în cea mai mare parte variația riscului de cancer poate fi atribuită „mutațiilor aleatorii care apar în timpul replicării ADN-ului în celulele stem normale, noncanceroase”, după cum explică autorii cercetării, de la „Johns Hopkins”.

„Chiar dacă o persoană este expusă la importanți factori externi de risc, nu este cert că aceasta va dezvolta cancer – norocul este întotdeauna implicat. Dar acest studiu demonstrează din nou că trebuie să privim atent dincolo de pura întâmplare şi de noroc, pentru a înțelege şi a ne proteja de cancer”, a declarat prof. Kevin McConway, expert în statistică aplicată la Open University.

De asemenea, dr. Emma Smith, de la Cancer Research UK, punctează puternica influență a stilului de viață asupra riscului apariției bolii, menționând că, deşi eliminarea obiceiurilor nocive şi adoptarea unor obiceiuri sănătoase „nu sunt o garanție împotriva cancerului, acestea reduc simțitor riscul apariției bolii”.

Semnele Timpului

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS