Gândul de dimineaţă

20 aprilie

 „Cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.” Psalmul 90:9-10

„Wisdom” este cea mai bătrână pasăre sălbatică cunoscută din lume. Ea are 64 de ani. Wisdom este un albatros de Laysan, o pasăre marină masivă cu aripile de aproape un metru şi cu un cioc galben pal. Albatrosul de Laysan trăieşte în zona de Nord a Pacificului şi are o viaţă neobişnuit de lungă, dar nu la fel de lungă ca viaţa femelei Wisdom. Cele mai multe exemplare de albatroşi de Laysan mor, de obicei, la vârsta de 40 de ani. Wisdom a fost capturat, pentru prima dată, în 1956 de către Chandler Robbins, un renumit savant şi cercetător principal al Studiilor Geologice din Statele Unite ale Americii. Multe păsări pierd benzile de informare înainte de a fi înlocuite, însă banda ataşată lui Wisdom a fost înlocuită continuu şi datorită acestei evidenţe meticuloase, ornitologii pot afirma că ea nu are mai puţin de 64 de ani, dar ar putea fi chiar mai bătrână. Cercetătorii au calculat că Wisdom a zburat peste 9,5 milioane de kilometri deasupra oceanului, o distanţă de cincisprezece ori mai mare faţă de cea dintre Pământ şi Lună. Albatroşii de Laysan se împerechează, de obicei, o singură dată în viaţă, iar Wisdom a avut mai mult de un partener. Cercetătorii estimează că albatrosul ar fi crescut mai mult de 36 de pui în decursul vieţii sale. Ei fac doar câte un ou pe an. Albatrosul femelă şi partenerul său de reproducere, masculul, vor petrece împreună aproximativ 6 luni pentru a creşte şi hrăni puiul. Masculul şi femela albatrosului de Laysan schimbă consecutiv rolul de cloşcă. Prima tură de 3 săptămâni o face masculul, care-i oferă femelei şansa de a-şi reface rezervele de grăsime. Ulterior, cei doi împart şi responsabilităţile alimentare şi de creştere a puiului.

descoperă.ro

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS