Gândul de dimineaţă

12 noiembrie

„Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna!” – Psalmul 71:3

Dintre toţi constructorii „oraşelor aşezate pe stâncă” din lume, niciunul nu a depăşit performanţele celor din Petra, în sudul Iordaniei. Siq, minunatele chei de o milă lungime (1,6 kilometri), servesc drept intrare în ruinele oraşului, cu amfiteatrul său roman. Ruinele istorice ocupă un bazin deschis printre munţi. Încă din anul 800 î.Hr., edomiţii, copiii lui Esau, au descoperit acest loc unic (pe care îl numesc Sela). Ei au luptat să păstreze această neobişnuită fortăreaţă. Trecerea prin labirintul stâncos este lată de 10 picioare (3 metri), cu pereţi de 100 de picioare (30 metri), care aproape
se întâlnesc sus.

Timp de 300 de ani, nabatenii, un trib arab nomad, i-au deposedat pe edomiţi. Ei şi-au construit capitala din stâncă de granit rozalie: temple, locuinţe şi morminte. Civilizaţia lor a prosperat până în anul 105 d.Hr., o capodoperă a imaginaţiei.

Acei arabi ai deşertului îşi ridicau, probabil, corturile în aer liber, în acele chei inaccesibile, dar când mureau îşi săpau mormintele în stânci, care erau întotdeauna minunate în bătaia luminii, schimbându-şi culoarea de la roz la mov şi bej. Nabatenii, după moarte, doreau să rămână în singurul loc pe care îl considerau permanent – stânca.

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS