Gândul de dimineaţă

13 noiembrie

„El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.” – Matei 25:32-33

De secole, 10% din populaţie, cei care sunt stângaci, au suferit efectele unor prejudecăţi puternice. Opinia populară i-a considerat inferiori, chiar criminali şi copii ai diavolului. Cuvântul fatal „sinistru” vine de la latinescul „stâng”. Cuvântul englezesc „left” (stâng) derivă din anglosaxonul „lyft”, care înseamnă „slab şi nefolositor”.

Timp de generaţii, profesorii care lucrau cu elevi „stângaci”, credeau că era datoria lor morală să-i schimbe. Unul dintre ei, Benjamin Franklin, scria: „De mai multe ori am fost bătut pentru că eram stângaci şi nu aveam maniere elegante.” Şi el n-a fost singurul. Alţi stângaci pot mărturisi despre umilinţele şi batjocura pe care le-au suferit stând în bănci, cu mâna stângă legată la spate, străduindu-se în lacrimi şi disperare să scrie cu dreapta pe pupitrele învechite.

Chiar şi astăzi, uneltele, hainele, maşinile sunt proiectate pentru nevoile unei lumi „dreptace”.

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS