Gândul de dimineaţă

6 martie

„Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel,
voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră,
pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră:
până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre
vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port,
să vă sprijin şi să vă mântuiesc.” – Isaia 46:3-4

Xie Xu și Zhang Chi au demonstrat cât de puternică poate fi o prietenie
adevărată. Emoționanta legătură dintre cei doi liceeni este atât de specială, încât a
impresionat o lume întreagă.

Xie și-a petrecut ultimii trei ani având grijă de Zhang ca de un frate. Asta
pentru că Zhang suferă de distrofie musculară, o boală ereditară incurabilă, care
conduce la deteriorarea progresivă a mușchilor.

Între cei doi s-a legat o prietenie incredibilă de când au devenit colegi la liceul
Daxu, din provincia chineză Jiangsu. Tot de atunci, Xie îl transportă zilnic în spate pe
Zhang din campusul școlar unde locuiesc până la liceu și are grijă ca acesta să ajungă
la toate cursurile. De asemenea, se îngrijește ca prietenul său să aibă haine curate și
să mănânce trei mese pe zi, iar tot ceea ce face pentru el este absolut necondiționat.

„Povestea celor doi elevi este atât de inspirantă și emoționantă. Nu sunt rude,
dar Xie a făcut toate acestea de trei ani. Este cel mai frumos elev. Totodată, exercită o
influență pozitivă asupra celorlalți elevi, care îl ajută bucuroși pe Zhang. Cu sprijinul
lor, Zhang nu a ratat niciun curs”, a declarat directorul adjunct al liceului, Guo Chunxi.

Mai mult, efortul lui Xie și boala lui Zhang nu au stat în calea performanței lor
academice. Amândoi au rămas în fruntea clasei în ceea ce privește rezultatele școlare,
în toți cei trei ani de liceu.

Semnele Timpului

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS