Gândul de dimineaţă

17 decembrie

 „Dacă cineva răneşte pe aproapele lui, să i se facă aşa cum a făcut şi el: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.” – Levitic 24:19,20

Revolta din ghetoul din Varşovia (19 aprilie-16 mai 1943) – revoltă a evreilor polonezi aflaţi sub ocupaţie nazistă împotriva deportării la Treblinka. Până în iulie 1942, naziştii adunaseră 500.000 de evrei din regiune în ghetoul din Varşovia. Deşi foametea ucidea mii de oameni în fiecare lună, naziştii au început să transfere câte 5.000 de evrei pe zi către lagăre de muncă rurale.

După ce, la începutul lui 1943, evreii din ghetou au aflat că adevărata destinaţie erau camerele de gazare de la Treblinka, gruparea evreiască ilegală de luptă ZOB a atacat naziştii, omorând 50 de soldaţi în patru zile de luptă de stradă şi provocând suspendarea deportării. Pe 19 aprilie, Heinrich Himmler a trimis 2.000 de militari SS şi trupe armate ca să cureţe ghetoul de evreii rămaşi.

Timp de patru săptămâni, grupul ZOB şi gherilele evreieşti au luptat cu pistoale şi bombe artizanale, distrugând tancuri şi ucigând câteva sute de nazişti, până au rămas fără muniţie. Abia pe 8 mai, naziştii au reuşit să cucerească buncărul care adăpostea cartierul general al ZOB. Mulţi evrei s-au sinucis pentru a evita să fie capturaţi.

Luptele au continuat până pe 16 mai, când comandantul SS a declarat: „Ghetoul din Varşovia nu mai există”. În cele 28 de zile ale revoltei, peste 40.000 de evrei au fost ucişi sau deportaţi.

Enciclopedia Universală Britannica

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS