Gândul de dimineaţă

9 noiembrie

 „Bogatul şi săracul se întâlnesc: Domnul i-a făcut şi pe unul, şi pe altul.” – Proverbe 22:2

Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro, cunoscut ca Cristiano Ronaldo, este un fotbalist portughez, care evoluează la clubul spaniol Real Madrid şi la echipa națională de fotbal a Portugaliei. Este considerat unul din cei mai buni fotbalişti din toate timpurile, alături de rivalul său Lionel Messi. Toată lumea ştie cine este el, dar puţini îi cunosc povestea vieţii.

A crescut într-una din zonele cele mai sărace ale oraşului Funchal, capitala micii insule Madeira, într-o familie umilă – tatăl era grădinar şi mama bucătăreasă. La vârsta de 9 ani, a început să joace fotbal. Colegii râdeau de el pentru că tatăl lui spăla podele la sala de sport pentru a câştiga bani în plus. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să-şi urmeze visul şi să muncească din greu pentru a-l îndeplini. Doi ani mai târziu, s-a mutat singur în Lisabona pentru a se alătura echipei Sporting Portugal.

Când Ronaldo avea 14 ani, tatăl şi fratele lui se luptau cu dependenţa de alcool, respectiv de droguri. Deşi i-a fost foarte greu, aceste probleme din familie l-au ajutat să fie şi mai hotărât în urmărirea visului său de a ajunge un bun fotbalist. Tatăl său a decedat din cauza alcoolului în septembrie 2005 la vârsta de 52 de ani, când Ronaldo avea doar 20 de ani.

Astăzi, Cristiano nu se atinge de alcool şi continuă să-şi ajute fratele în lupta cu dependenţa. El a declarat că nu îşi face tatuaje întrucât donează sânge frecvent. De asemenea este implicat în acţiuni de caritate, în special în cele legate de copii. El a declarat: „Sunt conştient că singur nu pot schimba lumea, nici tu nu o poţi schimba… Dar putem întinde o mână celor care au nevoie de ajutorul nostru!”

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS