Gândul de dimineaţă

16 octombrie

 „Mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” – 1 Corinteni 10:33 – 11:1

Cel mai simplu şi accesibil mod de a învinge sedentarismul şi a fi activ este o plimbare pe jos, despre care numeroase dovezi ştiințifice au arătat că aduce beneficii surprinzătoare pentru viață şi susțin ceea ce Hippocrate spunea în urmă cu peste 2.400 de ani: „Mersul pe jos este cel mai bun tratament pentru om”.

Mulţi oameni se apucă de sport pentru a ajunge şi a-şi menține greutatea ideală, dar sfârşesc prin a renunța la scurt timp din cauza efortului prea mare sau a lipsei de timp. Pentru aceştia, este important de ştiut că mersul pe jos poate deveni un aliat puternic în lupta cu kilogramele în plus. Parcurgerea în ritm vioi a 10.000 de paşi arde circa 400 de calorii, în cazul unui adult de aproximativ 70 de kilograme, potrivit Serviciului Național de Sănătate britanic. Mersul pe jos timp de 30 de minute, în pas alert, arde până la 150 de calorii, notează experții.

Mersul pe jos este unul dintre secretele longevității. Persoanele care fac zilnic plimbări de circa 3,2 kilometri îşi pot reduce astfel riscul de deces cu până la jumătate, comparativ cu cei care merg pe jos cel mult 1,6 kilometri. Plimbările regulate pot contribui şi la reducerea riscului dezvoltării anumitor tipuri de cancer. O oră de mers pe jos zilnic poate diminua pericolul apariției tumorilor mamare cu circa 14% în cazul femeilor la menopauză, comparativ cu cele care merg pe jos mai puțin de trei ore săptămânal. Bolnavii de cancer colorectal îşi pot diminua cu circa 60% riscul de deces dacă merg pe jos cel puțin şase ore pe săptămână potrivit studiilor.

Și creierul are de câştigat de pe urma plimbărilor lungi şi regulate. Persoanele care merg săptămânal cel puțin 9,6 kilometri contribuie astfel la protejarea dimensiunii creierului, un aspect foarte important pentru buna funcționare a memoriei.

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS