Gândul de dimineaţă

6 septembrie

 „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” – Psalmul 50:15

La numai 15 ani, Eduard Novak reuşea să revoluţioneze patinajul artistic internaţional, deţinând un record care nu a fost doborât nici în ziua de astăzi. La 18 ani, sportivul simţea că întreaga lume îi aparţine şi că nimeni nu îl poate opri din drumul său. Un accident avea, însă, să îi schimbe întreaga existenţă. Maşina în care se afla s-a lovit violent de un parapet, iar medicii au fost nevoiţi să îi amputeze acestuia un picior: „Eram şocat, pierdut, nu ştiam ce să fac. Toată viaţa mea m-am dedicat sportului. A urmat o perioadă grea, însă m-am mobilizat, spunându-mi că pot face performanţă chiar şi aşa. Îmi lipseau gloria, medaliile”, îşi începe Eduard Novak povestirea.

Aşa că s-a apucat de ciclism. Nu i-a fost deloc uşor şi a avut momente în care durerile înfiorătoare îi puneau stăpânire pe tot corpul. A perseverat şi a crezut în visul său, că va ajunge, din nou, campion mondial, însă nu la patinaj, ci la ciclism. Alături de el i-a fost tot timpul soţia, care i-a dăruit şi trei copii. A reuşit să câştige medalie după medalie, dar şi bani. Sportivul recunoaşte cu sinceritate că este chibzuit şi strânge pentru a le oferi un viitor frumos copiilor săi.

În anul 2012, Eduard a câştigat medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012, iar povestea sa a făcut înconjurul lumii. Englezii l-au catalogat ca fiind un exemplu de voinţă şi putere, în timp ce americanii i-au făcut profilul de învingător.În momentul în care a trecut linia de sosire, Eduard a fost aplaudat, în picioare, de zeci de mii de oameni.

Chiar dacă are un handicap, Eduard Novak este mult mai fericit decât mulţi oameni perfect sănătoşi. A reuşit să demonstreze că atunci când îţi canalizezi toată energia pentru împlinirea unui vis, totul devine realitate. Sportivul se poate lăuda şi cu un mariaj fericit: „Soţia a fost întotdeauna echilibrul meu. Ea mi-a oferit linişte, sprijin. Tot ceea ce îmi doresc este ca soţia şi copiii mei să fie fericiţi, să nu le lipsească nimic”, a mărturisit Eduard.

Cancan

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS