Gândul de dimineaţă

31 august

 „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes, totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.” – Luca 12:27

În 1589, William Lee a inventat maşina de tricotat pentru producerea de ciorapi de mătase şi de lână, sperând că aceasta îi va ajuta pe cei care lucrau de mână ore întregi. Căutând să obțină patentul, a călătorit la Londra, unde i-a arătat invenția reginei Elisabeta I.

Spre dezamăgirea lui, regina a fost mai preocupată de impactul pe care invenția avea să îl aibă asupra pieței muncii şi a refuzat să îi acorde patentul, spunând: „Tu ținteşti sus, maestre Lee. Dar gândeşte-te ce ar însemna invenția pentru săracii mei supuşi. Îi va duce la ruină, privându-i de un loc de muncă şi făcându-i cerşetori.”

Lee, convins de utilitatea maşinii lui, s-a mutat în Franţa, unde invenţia lui a fost bine primită. Regele francez i-a acordat un brevet pentru maşina de tricotat, iar în februarie 1612 Lee a semnat un contract de furnizare de maşini de tricotat, prin care se angaja, de asemenea, să aducă muncitori englezi şi să instruiască ucenici francezi.

La Rouen avea să fie înființată o fabrică pentru producerea maşinilor de tricotat. Fratele lui a lucrat împreună cu el în Franţa şi, după moartea lui, s-a întors la Londra, unde a înfiinţat o fabrică de ciorapi pentru cei înstăriţi, utilizând maşinile de tricotat ale lui William Lee.

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS