Gândul de dimineaţă

17 august

„Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune în toate privinţele.” – Tit 2:6,7

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a slăbit 133 de kilograme în numai 18 luni. Momentul în care l-a cuprins spaima a fost în anul 2013, când a fost transportat la spital, suferind de toxiinfecție alimentară.

Abia atunci şi-a dat seama cât de mult avea de suferit sănătatea lui din cauza stilului haotic de alimentație şi de viață. Obişnuia să fumeze trei pachete de țigări şi să bea doi litri de Coca-Cola pe zi. În timpul în care a stat internat, s-a lăsat de fumat, a renunțat la băuturile carbogazoase, a redus cantitatea de zahăr ingerată constant, iar în următoarele 100 de zile, a slăbit 50 de kilograme.

Zach Moore s-a gândit, în primul rând, la soția lui, Amber, şi la fiul lor, Zach Jr. S-a pus serios pe treabă şi a renunțat chiar şi la mâncărurile fast-food preferate. În luna mai a anului 2014, bărbatul s-a hotărât să apeleze la ajutorul medicilor, care i-au făcut o operație de bypass gastric.

„Nu voiam să fiu o piatră de mormânt sau o cutie de pin pe care să le viziteze soția şi fiul meu. Voiam să trăiesc, să mă bucur de viață şi să fac lucrurile despre care oamenii vorbesc că le fac cu familiile lor. De aceea am făcut această schimbare, pentru mine, pentru familia şi viața mea”, spune Zach.

După operație, a început să meargă câțiva kilometri în fiecare zi, urmând, în paralel, o dietă bazată pe proteine, evitând dulciurile şi alimentele bogate în carbohidrați. „Am luat unealta pe care mi-a dat-o chirurgul şi am folosit-o pe cât posibil în avantajul meu. Nu am fost niciodată la sală, doar am mers pe jos. Am început de la un kilometru şi jumătate pe zi, iar acum merg până la 24 de kilometri în unele zile”, povesteşte el. „Acum pot să respir, să merg, să alerg, să înot, să merg cu bicicleta şi să zbor. Mi-am luat viața înapoi. Nu o aveam când eram gras”, conchide bărbatul.

Click News 

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS