Gândul de dimineaţă

2 august

 „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” – Ioan 14:2,3

În vestul țării se află o casă unică în România, desemnată una dintre cele mai frumoase construcții ecologice din lume. Din lut, sticle goale, parbrize de maşină, trunchiul unui copac, crengi şi vegetație, arhitectul Ileana Mavrodin a construit, în urmă cu 12 ani, o căsuță care pare desprinsă din poveşti. Locuința „piticilor” se află în comuna Sasca Montană, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din Banatul Montan.

Căsuța din lut nu doar că poate fi realizată fără un efort financiar prea mare, dar este şi foarte eficientă. Locuința este răcoroasă vara şi călduroasă iarna, astfel că nu are nevoie de instalații de aer condiționat sau filtre de aer. „Casa Verde” construită de arhitectul Ileana Mavrodin a uimit întreaga lume. Acesta este motivul pentru care, în urmă cu patru ani, creația sa inedită a fost desemnată de site-ul Natural Homes una dintre cele mai frumoase zece case din cob de pe glob. Locuința din Sasca Montană este singura casă din cob din România prezentă pe harta construcțiilor ecologice din lume.

Cobul reprezintă un amestec de pământ lutos, apă, paie şi nisip, fără cofraje, cărămizi sau chimicale. „Formele organice îi conferă o rezistență de excepție la încărcări seismice sau de altă natură, se modelează cu mâna, fiecare construcție e unică şi irepetabilă reflectând personalitatea şi dispoziția de moment a modelatorului”, explică arhitectul de ce a ales cob-ul pentru a realiza căsuța.

Acoperişul este din vegetație, iar în construcția zidurilor au fost folosite şi sticle goale, pentru o mai bună izolație termică. Căsuța are şi două ferestre mici fixe, care sunt, de fapt, parbrize de maşină. Pentru a economisi spațiu, arhitectul a realizat o platformă pentru dormit la 2,2 metri înălțime, iar copertina de la intrare este realizată din trunchiul unui copac crăpat în două.
pressalert.ro

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS