Gândul de dimineaţă

26 octombrie

„Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.” – Galateni 6:8

Atunci când ne referim la un om extraordinar ne gândim, în primul rând, la cei care au avut nişte însuşiri speciale şi care au ştiut să le valorifice la maximum. Dar stau lucrurile chiar atât de simplu?

Fiecare dintre noi ne naştem cu o „temă”. Această „temă”, dacă vreţi, este ca un fel de cartelă conţinând programele unei maşini. Cele mai multe dintre aceste programe pot oferi o cale normală de aplicare a lor şi o alta a ispitei. Acelaşi om, înzestrat, să zicem, cu geniul mecanicii, prin tema sa, poate urma o cale normală, ajungând un remarcabil inventator sau, urmând calea ispitei, un celebru spărgător de case de bani.

Dar sunt şi programe care pot conduce mai mult la ispită decât la o cale normală, ca, de pildă, acela care-ţi dezvoltă o înfăţişare armonioasă. Şi dezvoltarea acestui program sub imperiul ispitei te poate conduce la decăzuta condiţie de narcisist, de adorator asiduu şi constant al propriei persoane.

Având de mic pasiunea definiţiilor, l-am întrebat odată pe tatăl meu cum poate fi definit un hoţ care nu fură niciodată în viaţa lui. Tatăl meu a zâmbit uşor, complice, din colţul buzelor, şi mi-a spus: „Un om foarte cinstit!” E uşor să nu furi când te-ai născut cu o cartelă (temă) de om cinstit, dar câtă luptă trebuie să se dea în sufletul unui hoţ înnăscut, ca să nu fure?

Ei bine, pentru mine, aceşti oameni întrec extraordinarul extraordinarului, pentru că îşi biruie tema prevăzută cu atâtea ispite care-i împovărează. Şi acesta rămâne pentru mine criteriul de bază în analizarea oamenilor de seamă.

Christian Ioanid

Calendar

iulie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS